SCHIMB DE IDEI. Germanii vor să ajute la dezvoltarea Maramureșului

Maramureșul discută cu oficiali germani vizavi de dezvoltarea unor parteneriate care să ducă la o mai bună dezvoltare a județului. Liderul administrației județene, Ionel Bogdan, a arătat că „după schimbul de experiență pe care l-am avut anul acesta cu Landul Saschen-Anhalt, Germania, în care am acumulat idei și inițiative valoroase, azi am avut plăcerea de a primi vizita reprezentanților landului Saschen-Anhalt: Ulrich Thomas, Lars Jörn Zimmer, Dietmar Krause, Andreas Schumann, René Barthel, Tobias Schmidt, în Maramureș”.

„Am discutat cu delegația germană despre dezvoltarea unei colaborări active și solide între regiunile noastre, prin realizarea de parteneriate în domenii cheie, ce vor sta la baza cooperării noastre. Am încredere că prin dezvoltarea unor cooperări cu regiuni de la nivel internațional, vom reuși să atragem cât mai mulți investitori în Maramureș, dar și turiști, iar astfel să dezvoltăm și potențialul turistic al județului nostru, care merită să fie cunoscut în întreaga lume”, a punctat Ionel Bogdan

Ana-Maria HOJDA

Ana-Maria HOJDA
Ana-Maria HOJDA