ȘEDINȚĂ CJ MARAMUREȘ. Mai multe proiecte pentru Spitalul Județean de Urgență, pe ordinea de zi

Astăzi, de la ora 13.00, va avea loc prima ședință a consiliului județean Maramureș, după alegerile din 9 iunie. Consilierii au fost convocați într-o ședință extraordinară, pentru a adopta mai multe proiecte de hotărâre, privind diverse proiecte care vor fi depuse spre finanțare. Printre ele este vorba și de mai multe investiții în Sănătate, în special la Spitalul Județean de Urgență Baia Mare.

Vă redăm mai jos ordinea de zi a ședinței de astăzi:

  1. Proiect de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Consiliului Județean nr. 199/15.05.2024 privind modificarea HCJ nr. 300/22.08.2023 privind aprobarea documentației tehnico-economice faza DALI și a indicatorilor tehnico-economici ai proiectului ”Reabilitare Castel Teleki Pribilești”, imobil monument istoric înscris în lista monumentelor istorice (LMI) sub denumirea Castelul Geza Teleki;
  2. Proiect de hotărâre privind însușirea documentației cadastrale de dezlipire în două loturi a imobilului aparținând domeniului public al Județului Maramureș, înscris în CF 51390 Bogdan Vodă;
  3. Proiect de hotărâre privind aprobarea proiectului “Dotarea serviciului de anatomie patologică din cadrul Spitalului Județean de Urgență “ Dr. Constantin Opriș“ Baia Mare cu echipamente performante” în vederea finanțării acestuia prin Programul Sănătate;
  4. Proiect de hotărâre privind aprobarea proiectului “Investiții in infrastructura Spitalului Județean de Urgență “Dr. Constantin Opriș“ Baia Mare pentru diagnosticarea și tratarea cancerului” în vederea finanțării acestuia prin Programul Sănătate;
  5. Proiect de hotărâre privind participarea Consiliului Județean Maramureş la realizarea evenimentului sportiv Cupa României la Beach Handball, ediția a II-a.

 

Ana-Maria HOJDA

Ana-Maria HOJDA
Ana-Maria HOJDA