SEINI. Când reclamația se întoarce împotriva ta

A sunat la poliție să reclame la poliție că cineva i-a agresat fata, dar a uitat că înainte băuse nițel. În 15 iulie, polițiștii din Seini au fost sesizați prin apel 112 de către un bărbat cu privire la faptul că o persoană a agresat-o pe fiica acestuia.

„În urma deplasării la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că, între apelant, un bărbat de 44 de ani și un bărbat de 31 de ani ar fi avut loc o altercație fizică. Apelantul s-ar fi deplasat cu autoturismul, în urma unui apel telefonic primit de la fiica acestuia, la domiciliul celui de 31 de ani, în Săbișa. Întrucât bărbatul de 44 de ani ar fi emanat halenă alcoolică și stabilindu-se faptul că acesta ar fi condus un autoturism pe drumurile publice, a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la Centrul de Permanență Seini în vederea recoltării de probe biologice de sânge”, arată IPJ Maramureș.

În acest caz, polițiștii efectuează cercetări pentru comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Ana-Maria HOJDA

Ana-Maria HOJDA
Ana-Maria HOJDA