SEINI. Filtre rutiere pentru verificare legalității transportului de cereale
Pe raza orașului Seini se desfășoară ample activități, cu forțe mărite, în sistem integrat. Scopul acțiunii este asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, aproximativ 20 de polițiști fiind angrenați în activități specifice.
Astfel, sunt organizate filtre rutiere pentru verificarea legalităţii transportului de cereale și a altor bunuri cu risc fiscal ridicat.
Alți polițiști sunt implicați în activități de verificare a respectării prevederilor legale privind interdicția comercializării de produse din tutun, alcool și băuturi energizante minorilor.
De asemenea se efectuează verificări pe linia respectării regimului legal de arme și muniții.
Activitățile sunt realizate cu sprijinul Grupei Canine. Astfel de acțiuni se vor realiza și în perioada următoare, precizând faptul că acestea au scop preventiv, de descurajare a comiterii de fapte antisociale.