
SENATORUL DAN IVAN: “Taxele vor exploda în 2025”
Senatorul USR, Dan Ivan, acuză partidele aflate la putere că au scăpat de sub control cheltuielile statului, motiv pentru care, anul viitor, taxele și impozitele vor atinge cote fără precedent: “Dacă o țin tot așa – și o vor ține, știm cu toții – taxele vor exploda în 2025. Românii vor fi și mai săraci, spitalele și autostrăzile vor rămâne doar pe hârtie, iar statul va amaneta viitorul nostru și-al copiilor noștri pe termen lung. Soluțiile sunt simple: scăderea cheltuielilor nesimțite ale statului, scăderea taxelor pe muncă și aducerea în țară a banilor din PNRR. Dar Ciolacu și Ciucă refuză să le pună în aplicare”, scrie senatorul Dan Ivan pe o rețea de socializare.








