SIGHET. 25 de ani de la reînființarea Liceului „Taras Șevcenko”

Liceul Pedagogic ,,Taras Șevcenko” din Sighetu Maramației sărbătorește 25 de ani de la reînființare, ocazie cu care Sebastian Florin Șimon, directorul cancelariei Instituției Prefectului – Județul Maramureș a răspuns prezent invitației conducerii liceului, a felicitat instituția de învățământ și a transmis și un mesaj.

,,Sunt onorat să mă aflu astăzi, aici, în fața dumneavoastră pentru a celebra împreună cei 25 de ani de activitate de la reînființare unei insitituții de învățământ care, în ultimul an, mai mult ca niciodată, și-a demonstrat calitățile. Aici, la Sighetu Marmației, la granița de Nord a României, trăim vremuri care vor rămâne în istorie. Ultimul an a fost despre unitate, integrare și patriotism, valori pe care Liceul Pedagogic ,,Taras Șevcenko” a arătat că le are și le promovează.

Conflictul armat, care este la câteva sute de kilometri față de locul unde ne aflăm noi astăzi, a generat o mobilizare extraordinară aici la Sighetu’ Marmației. Am fost un exemplu pentru întreaga țară, pentru întreaga Uniune Europeană – un exemplu de solidariatate și de iubire față de semenii noștri, de vecinii noștri, de apropele nostru.

Una dintre lecțiile învățate în această perioadă a fost că indiferent de contextul militar sau politic, educația trebuie să primeze, să continue. Liceul dumneavoastră, pe care astăzi îl sărbătorim, a avut un rol definitoriu în realizarea acestui lucru. 52 de copii ucraineni, care au fugit din calea conflictului armat, au putut continua studiul în limba lor. Ba mai mult, alături de alți peste 100, care erau elevi aici, au avut șansa să învețe și limba română, datorită implicării cadrelor didactice din această instituție de învățământ, coordonate de domnul director Vasile Cureliac.

În numele Instituției Prefectului – Județul Maramureș, vă mulțumesc pentru implicare. Vă suntem recunoscători pentru totul efortul depus ca frații noștri ucraineni, care ne-au călcat pragul, să simtă că mai au o casă.

Sunt aproape 400.000 de cetățeni ucraineni ce au trecut vama în România, pe aici, pe la granița de Nord. În jur de 2000 dintre ei au ales să rămână în județul Maramureș, să adopte cultura și tradiția noastră. La mulți ani dragi profesori, la mulți ani dragi elevi, la mulți ani, Liceului Pedagogic ,,Taras Șevcenko”pentru cei 25 de ani de argint”, a spus acesta.

Marcel ȘERBAN

dh
dh