SIGHETU MARMAȚIEI. Acțiune a polițiștilor de la Imigrări. 40 de persoane verificate
Poliţiştii de imigrări din Maramureş, în cooperare cu poliţişti din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Maramureş şi cu jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Maramureş, au desfăşurat în data de 19 octombrie pe raza municipiului Sighetu Marmaţiei o acțiune de control, scopul acesteia fiind acela de prevenire şi combatere a migraţiei ilegale.
„La data de 19 octombrie a.c., poliţiştii din cadrul Biroului pentru Imigrări al Judeţului Maramureş, în cooperare cu poliţişti din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Maramureş şi cu jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Maramureş au desfăşurat o acţiune, pe raza municipiului Sighetu Marmaţiei, ocazie cu care au fost efectuate controale în trafic, pe linia prevenirii şi combaterii migraţiei ilegale.
În cadrul acţiunii au fost oprite în trafic 19 autoturisme, autoutilitare cât şi microbuze, fiind identificate şi verificate 40 de persoane, dintre care 24 de cetăţeni ucraineni”, arată Poliția de Imigrări.
Partea bună este că urmare a verificărilor efectuate nu au fost depistaţi cetăţeni străini în situaţii ilegale şi nu au fost constatate încălcări ale prevederilor legale. Toate persoanele au intrat legal în România şi au drept de şedere pe teritoriul României.
Marcel ȘERBAN