SPAȚIUL SCHENGEN. Fără controale la frontierele… aeriene

Începând de azi, 31 martie, România a intrat în Spațiu Schengen cu frontierele aeriene și maritime. Românii nu vor mai prezenta, pe aeroport pașaportul sau buletinul la control. Trebuie doar să valideze biletul de avion și să treacă prin filtrele de securitate.

„Persoanele care călătoresc către sau dinspre destinații din statele membre Schengen nu vor mai trebui să treacă prin controlul de frontieră. Pasagerii vor merge direct către porțile de îmbarcare. Cetățenii care vin în România din spațiul Schengen, după debarcare nu vor mai fi controlați, așa cum astăzi sunt controlați la ghișee. Aceste ghișee vor funcționa, începând de duminică, numai pe fluxul non-Schengen”, a precizat Bogdan Despescu, secretar de stat în MAI.

Însă, echipele de poliție și Jandarmerie „vor desfășura controale aleatorii, în scopul depistării celor care au acte de călătorie false, a celor care au interdicții de a părăsi țara, pentru depistarea persoanelor urmărite, respectarea regulilor privind însoțirea minorilor, combaterea migrației și a traficului de persoane”, a mai spus Bogdan Despescu.

(credit foto: StirileProTV)

GlasulMM
GlasulMM