Spitalul de Recuperare Borșa: va fi demarată procedura de transfer către administrația locală

Spitalul de Recuperare din Borșa se apropie de o etapă importantă în procesul de modernizare și dezvoltare. Președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, a anunțat că Ministerul Sănătății și-a exprimat acordul pentru demararea procedurii de transfer a unității medicale în administrarea autorității locale.

„Acum trei ani spuneam un lucru simplu: Spitalul din Borșa trebuie să ajungă în administrarea autorității locale, pentru că doar așa pot veni investiții, fonduri europene și modernizarea reală a acestei unități medicale. Astăzi mă bucur să văd că acel demers începe să devină realitate”, a declarat Gabriel Zetea.

Potrivit acestuia, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a dat un „DA” clar pentru începerea procedurilor necesare transferului spitalului către administrația locală, considerat un pas decisiv pentru viitorul unității medicale.

În același timp, o altă veste importantă vizează Compartimentul de Primiri Urgențe al Spitalului de Recuperare Borșa, care va beneficia de finanțare directă de la bugetul Ministerului Sănătății. Această măsură ar urma să aducă resurse suplimentare pentru personalul medical, medicamente, materiale sanitare și investigații, dar și mai multă siguranță pentru pacienți.

Președintele CJ Maramureș a subliniat că aceste decizii pot deschide calea către transformarea spitalului într-o unitate modernă, bine dotată, capabilă să ofere servicii medicale la standarde europene pentru locuitorii din Borșa și din întreaga zonă.

Totodată, Gabriel Zetea l-a felicitat pe primarul orașului Borșa, Ion Sorin Timiș, pentru implicarea și eforturile depuse în susținerea acestui proiect important pentru comunitate.

„Consiliul Județean Maramureș va rămâne, ca și până acum, un partener corect și implicat pentru Borșa și pentru toate comunitățile din județ. După ani în care s-a vorbit despre acest lucru, astăzi suntem mai aproape ca niciodată de schimbarea pe care borșenii o așteaptă de mult timp”, a mai precizat președintele CJ Maramureș.

GlasulMM
GlasulMM