
ȘTEFAN HRUȘCĂ, Cetățean de Onoare al Județului Maramureș
„Pe scena festivalului de colinde din Baia Mare, mi-a făcut o reală plăcere și a fost o mare onoare să îi înmânez maestrului Ștefan Hrușcă, diploma de Cetățean de Onoare al Județului Maramureș. Prin acest titlu am dorit să onorăm unul dintre maramureșenii de seamă, un artist iubit, respectat și apreciat, un om care, prin muzica sa a dus numele Maramureșului în întreaga țară și dincolo de granițele ei. Ștefan Hrușcă este maramureșean din Ieud, iar asta ne face cu atât mai mândri.
Am spus mereu că sufletul curat al maramureșeanului este în comuniune cu credința și tradiția și, o dată la o generație, se naște un om special care ne reprezintă în lume. Pentru astfel de oameni, Consiliul Județean Maramureș acordă titlul de Cetățean de Onoare. Pentru mine, acest moment rămâne unul cu adevărat special. Maestrul Ștefan Hrușcă este o mândrie pentru Maramureș și pentru fiecare dintre noi, iar emoția pe care am simțit-o a fost una cu adevărat specială!”, a declarat Gabriel Zetea, președintele CJ Maramureș.








