
TĂUȚII-MĂGHERĂUȘ. Campania „Săptămâna legumelor și a fructelor donate” la Liceul Tehnologic „Traian Vuia”
În zilele de 25 și 26 noiembrie, Liceul Tehnologic „Traian Vuia” din Tăuții-Măgherăuș invită comunitatea locală să se alăture campaniei „Săptămâna legumelor și a fructelor donate”. În cadrul acestei inițiative, sunt așteptate contribuții sub formă de fructe și legume proaspete, care vor fi colectate și pregătite de preșcolarii și cadrele didactice voluntare ale instituției.
Toate donațiile vor fi distribuite cu generozitate familiilor aflate în dificultate și instituțiilor sociale, cu scopul de a aduce un strop de bucurie și de a sprijini persoanele vulnerabile.








