TG. LĂPUȘ. Altercație în miez de noapte

Noaptea trecută, la ora 00.40, polițiștii din Târgu Lăpuș au fost sesizați de către un bărbat din Târgu Lăpuș, pasager într-un autoturism, cu privire la faptul că a avut loc un scandal între mai multe persoane în fața unui magazin din oraș.

La fața locului a fost identificat conducătorul autoturismului, un tânăr de 20 de ani, care a relatat faptul că un bărbat, de 37 de ani, din Coroieni, i-ar fi distrus parbrizul cu un corp contondent, motiv pentru care a suferit leziuni corporale din cauza cioburilor.

Acestuia i-au fost acordate îngrijiri medicale de către un echipaj al ambulanței, fără a fi necesar transportul la spital.

La locul producerii evenimentului polițiștii au identificat alți patru bărbați, cu vârste cuprinse între 31 și 44 de ani implicați în conflictul cu tânărul de 20 de ani. În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și distrugere.

GlasulMM
GlasulMM