TITULARIZARE 2024. Au fost afișate rezultatele. Câți profesori din Maramureș au note peste 7

Au fost publicate rezultatele înregistrate la proba scrisă (17 iulie) din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar (sesiunea 2024).

În Maramureș, din totalul de 1.156 de candidați cu drept de participare (din 1.197 de candidați înscriși, 41 nu și-au validat fișa de participare), au fost prezenți 1.024 de candidați, din care 71 s-au retras în condițiile prevăzute de metodologie și au absentat 113 candidați, informează Inspectoratul Școlar Județean Maramureș.

Lucrările a 2 candidați au fost anulate în centrele de evaluare în condițiile prevăzute de metodologie.

”La nivelul județului Maramureș au obținut note între 5 și 10 un număr de 718 candidați (75,49%). Dintre cei 951 de candidați cu note, 371 de candidați (39,01%) au obținut note peste 7 (dintre aceștia, 4 candidați au obținut nota 10), iar 347 de candidați (36,48%) au obținut note între 5 și 6,99”, anunță ISJ Maramureș.

Contestațiile pot fi depuse în cursul acestei zile la sediul ISJ Maramureș sau prin mijloace electronice până la ora 21, respectiv miercuri, 24 iulie, până la ora 12. Rezultatele finale vor fi comunicate în data de 31 iulie.

GlasulMaramuresului
GlasulMaramuresului