TRADIȚII. Muzeul Satului așteaptă turiștii de Paști

Muzeul Satului va fi deschis de Paști anul acesta, pentru a oferi turiștilor veniți în Maramureș ocazia să profite la maxim de oprirea lor în județul nostru.

Conducerea Satului de pe Deal a precizat că a pregătit un program special de sărbători. ”Majoritatea instituților muzeale vor avea închis pe perioada Paștelui, ne-am gândit să venim în întâmpinarea celor care vor ajunge în Maramureș, printr-un program special de sărbători, astfel încât și vineri și sâmbătă vom avea program de vizitare până la ora 14.00. În ziua de Paști vom avea închis, dar luni vom avea program normal. În această perioadă premergătoare sărbătorilor am avut ateliere cu copiii pentru a-i aduce în spiritul tradițiilor de vopsit ouăle în mod tradițional”, a declarat Monica Mare, managerul Muzeului Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș.

În curând se deschide și noul sezon turistic

La o săptămână după sărbătorile pascale, va avea loc și deschiderea noului sezon turistic. Pentru anul acesta angajații instituției au pregătit mai multe surprize și vor fi introduse și căsuțe noi în circuit. ”În prima duminică după Paști se va deschide oficial și noul sezon turistic, când are loc și Hramul bisericii noastre ”Sfântul Gheorghe”. Pentru anul acesta noutatea o reprezintă introducerea în circuitul turistic a Casei Cărbunar, care a fost strămutată anul trecut”, a precizat Monica Mare. De altfel, din data de 8 aprilie, Muzeul Satului a trecut la programul de vară, fiind deschis în intervalul orar 10.00 – 18.00.

Ana-Maria HOJDA

Ana Maria Hojda
Ana Maria Hojda