
TRAFIC RUTIER BLOCAT PE GUTÂI, din cauza unui autocamion care a luat foc
Inspectoratul Județean de Poliție Maramureș informează: “Stimați conducători auto, vă recomandăm să evitați deplasarea pe DN18, urcarea în Pasul Gutin, dinspre Mara spre Baia Sprie. Traficul rutier este în acest moment blocat pe ambele sensuri de mers, după ce un autocamion ar fi fost cuprins de flăcări. Din informațiile obținute la acest moment nicio persoană nu este rănită. Echipajele rutiere intervin pentru stabilirea stării de fapt. Vă rugăm să respectați indicațiile polițiștilor!”








