
TRAȘI LA RĂSPUNDERE. Medicii specialiști, sancționați dacă nu emit rețete compensate
Odată cu intrarea în vigoare a noului contract cadru, din 1 iulie, CNAS atrage atenția că medicii specialiști vor fi sancționați dacă nu emit prima rețetă pentru medicamente compensate.
Adesea, pacienții pleacă de la cabinete doar cu scrisoarea medicală și sunt nevoiți să-și cumpere medicamentele sau să treacă pe la medicul de familie pentru rețeta compensată.
”Modelul de scrisoare medicală utilizată în sistemul asigurărilor sociale de sănătate a fost completat cu atenționarea că nerespectarea obligației medicului de specialitate din ambulatoriul clinic de specialitate sau din spital de a iniția tratamentul prin prescrierea primei reţete pentru medicamente compensate, astfel cum este prevăzut în protocoalele terapeutice, precum și de a elibera prescripția medicală/bilete de trimitere/concediu medical/recomandări pentru îngrijiri la domiciliu/prescripții pentru dispozitive medicale, în fiecare caz pentru care este necesar, se sancționează potrivit contractului încheiat de furnizor cu casa de asigurări de sănătate”, arată oficialii CNAS.
Ana-Maria HOJDA