
TREI RĂNIȚI. Șoferiță din Maramureș implicată într-un grav accident de circulație
O șoferiță din Vișeu de Sus, împreună cu cele două pasagere care se aflau în autoturismul pe care-l conducea, au ajuns la spital după ce au fost rănite în urma unui accident. Evenimentul s-a produs ieri, 12 decembrie, în comuna Telciu (jud. Bistrița-Năsăud).
Șoferița din Vișeu de Sus a pierdut controlul volanului și a intrat cu mașina sub un TIR parcat, în afara părții carosabile.
„Din primele date, o femeie de 52 de ani, din Vișeu de Sus, județul Maramureș, în timp ce conducea un autoturism pe direcția de mers spre Maramureș, într-o curbă a pierdut controlul direcției și a intrat în coliziune cu o remorcă ce staționa în afara părții carosabile.Accidentul s-a soldat cu rănirea conducătoarei auto și a două pasagere din autoturismul condus de aceasta.
Femeia de 52 de ani a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, informează IPJ Bistrița-Năsăud.
„Echipajele de salvatori ajunse la fața locului au găsit trei femei, conștiente și cooperante, care au reușit să iasă singure din autoturism.Toate trei au fost rănite și au ajuns la spital”, transmite ISU Bistrița-Năsăud.
Mihai ROMAN
credit foto ISU Bistrița-Năsăud








