TURISM DE CALITATE. Autoritățile din Poienile Izei crează evenimente în sprijinul proprietarilor de pensiuni
Localitățile din Maramureș puțin retrase de la șoseaua județeană (Breb, Budești, Ocna Șugatag, Văleni, Botiza, Poienile Izei, Glod, Ieud etc), se numără printre preferințele turiștilor din țară și străinătate. Poienile Izei excelează la mai multe capitole: un număr covârșitor de pensiuni, tradiții conservate și ambasadori de renume care duc faima localității în toată țara.
Primărița Mirela Lăcrimioara Bîrlea ne vorbește cu multă pasiune despre promovarea turismului în Poienile Izei:
“Toți colegii din administrația locală sunt implicați în proiecte prin care să susținem dezvoltarea turismului local. Am ales două puncte strategice: Ajunul de Crăciun, în 24 decembrie și Festivalul Hoarea poienarilor, la începutul lui iunie.
Primăria, în parteneriat cu pensiunile din comună, organizează, în Ajunul de Crăciun, manifestări tradiționale la Casa-muzeu din centrul localității. De acolo se pornește cu colinda în tot satul. Tot acolo turiștii gustă din bunătățile culinare făcute de gospodinele noastre. Interpreții sunt localnici, pentru că, se știe, în Poienile Izei sunt cei mai mulți și mai buni ceterași și rapsozi. Vorbesc despre Frații Florea, Florentina și Petre Giurgi, de Grupul Iza. Practic, am creat evenimente care să fie în sprijinul celor care au pensiuni.
Apoi, la inițiativa soților Giugi am inițiat un festival intitulat Hoarea poienarilor. În anul 2020 a fost prima ediție. În 2021 am încercat să îl promovăm mai mult, iar în 2023, anul acesta, festivalul s-a ținut în 5 iunie, a doua zi de Rusalii. Pot să spun că ediția din acest an a fost o adevărată reușită. Am constatat că jumătate din oamenii prezenți au fost turiști cazați în comună, veniți din diferite zone ale țării.
Avem în proiect și un panou publicitar extrem de mare, care va fi amplasat în centru și pe care vor fi rulate reclame cu pensiunile și tradiții din comună”, ne-a mărturisit Mirela Bîrlea, primărița comunei Poienile Izei.