VALEA IZEI. Mașină de pompieri implicată într-un accident rutier

Mașină de pompieri implicată într-un accident rutier pe Valea Izei. S-a întâmplat în data de 5 aprilie. Polițiștii Secției 2 Bogdan Vodă au fost sesizați de către lucrători din cadrul ISU Maramureș- Garda de Intervenție Bogdan Vodă, despre faptul că o autospecială cu care au intervenit la un eveniment în localitatea Șieu, a fost implicată într-un accident rutier soldat cu pagube materiale.

„În urma deplasării la fața locului, s-a constatat faptul că, autospeciala din dotarea ISU Maramureș, care se afla staționată pe partea carosabilă, respectiv pe D.J. 186D, pe sensul de deplasare Șieu-Botiza, cu semnalele luminoase în funcțiune, și a fost acroșată frontal de un autoturism, condus de un tânăr de 26 de ani din Botiza. În urma impactului nu au rezultat victime, ci doar pagube materiale. Conducătorii auto au fost testați alcoolscopic, rezultatul fiind 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul conducătorului autoturismului de 26 de ani, ulterior, acesta fiind condus la Centrul de Permanență Dragomirești în vederea recoltării de mostre biologice de sânge”, precizează IPJ Maramureș.

Polițiștii maramureșeni spun că în cauză  au fost eliberate autorizații de reparații auto pentru autovehiculele implicate în accidentul rutier, polițiștii efectuând cercetări pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Marcel ȘERBAN

(Foto: Arhiva Glasul)

dh
dh