VINE UN WEEKEND FIERBINTE. Cod galben de caniculă și nopți tropicale în Maramureș

A fost emisă o AVERTIZARE METEOROLOGICĂ de COD GALBEN pentru intervalul de valabilitate: 10 august, ora 10 – 11 august, ora 10. Fenomenele vizate sunt: temperaturi deosebit de ridicate, caniculă și disconfort termic ridicat, noapte tropicală. Zone afectate: Maramureș, vestul Transilvaniei, nordul și estul Olteniei, în Muntenia, sudul Moldovei și partea continentală a Dobrogei.

Duminică (10 august), în Maramureș, vestul Transilvaniei, nordul și estul Olteniei, în Muntenia, sudul Moldovei și partea continentală a Dobrogei se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate, va ficaniculă și disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge sau va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 și 37 de grade, iar cele minime se vor situa între 17 și 21 de grade, caracterizând local o noapte tropicală.

Notă: Luni (11 august), canicula și disconfortul termic vor persista în sud-vestul și sudul țării.

 

GlasulMM
GlasulMM