VIȘEU DE SUS. Persoană carbonizată, în urma unui incendiu la o anexă gospodărească

O persoană și-a pierdut viața în urma unui incendiu care a izbucnit la o anexă gospodărească. Incidentul s-a petrecut în Vișeu de Sus, iar la fața locului au intervenit 6 pompieri militari din cadrul Secției de pompieri Vișeu de Sus care au intervenit cu o autospecială de stingere.

”La solicitarea IPJ Maramureș, 6 pompieri militari din cadrul Secției de pompieri Vișeu de Sus au intervenit cu o autospecială de stingere pentru lichidarea unui incendiu localizat la o anexă gospodărească de aproximativ 12 mp din localitatea Vișeu de Sus. În interior a fost găsită o persoană carbonizată. Cauza producerii incendiului este în curs de stabilire”, a declarat Adriana Șanta, purtătorul de cuvânt al ISU Maramureș.

 

Ana-Maria HOJDA

Ana-Maria HOJDA
Ana-Maria HOJDA