ZONA RFN. Persoană tăiată cu cuțitul în urma unui scandal

Vâlvă mare ieri seară în zona RFN din Baia Mare, unde o persoană a fost rănită cu cuțitul în cadrul unui conflict. Scandalul spontan a izbucnit pe terasa unui bar din zonă și lucrurile au degenerat. Imediat a fost chemată poliția, pentru a calma spiritele.

”Ieri seară, la ora 21.59, Poliția Municipiului Baia Mare a fost sesizată prin apel 112, despre faptul că, pe strada Victoriei, în urma unui conflict spontan, o persoană ar fi fost tăiată în zona gâtului.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului, fiind identificată victima, care a fost stabilizată la fața locului de către echipajele medicale, iar, ulterior, transportată la spital pentru investigații medicale de specialitate.

Persoanele bănuite de comiterea faptei au părăsit locul producerii evenimentului, în prezent fiind efectuate ample activități pentru depistarea acestora.

La nivelul inspectoratului a fost constituită o echipă complexă de cercetare, pentru identificarea persoanelor implicate în scandal și luarea măsurilor legale care se impun”, au precizat reprezentanții IPJ Maramureș.

 

ACTUALIZARE – IPJ Maramureș

În urma activităților specifice desfășurate, persoana bănuită de comiterea faptei a fost identificată și se află în custodia polițiștilor.

Victima a rămas internată la spital pentru investigații medicale de specialitate.

Polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz, pentru documentarea întregii activități infracționale și luarea măsurilor legale care se impun.

 

Ana-Maria HOJDA

Ana-Maria HOJDA
Ana-Maria HOJDA