112. Ansamblu de vehicule utilizat la transportul ilicit de lemn confiscat de polițiști

Polițiștii au continuat și în acest final de sîptămână activitățile de verificare și control în ceea ce privește transporturile de material lemnos, fiind identificate mai multe transporturi neconforme. Au fost aplicate sancțiuni contravenționale și confiscate cantitățile de material lemnos transportate ilegal.

În plus, polițiștii au confiscat încă un vehicul de mare tonaj utilizat la transportul a peste 10 m.c. material lemnos cu încălcarea legislației în domeniu fiind întocmit și dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de transportul cu orice mijloace de transport al materialelor lemnoase, în volum de peste 10 m3, neînsoţite de documentele specifice de transport, prev. de art. 68 alin. 21 din Legea nr. 46/2008 (Codul silvic).

„La data de 04.05.2023, în jurul orei 12:00, polițiștii SPR 14 Vama, au obținut informații cu privire la faptul că pe D.J. 176, dinspre comuna Moldovița înspre satul Paltinu, comuna Vatra Moldoviței se deplasează o autoutilitara încărcată cu material lemnos, existând suspiciuni cu privire la legalitatea transportului.

Autoutilitara a intrat în curtea unei societăți comerciale, fiind începută activitatea de descarcare a materialului lemnos. La cererea polițiștilor, administratorul a sistat descărcarea buștenilor. În urma verificărilor s-a constatat că au fost descărcați 4 bușteni, care la solicitarea de polițiștilor au fost încărcați din nou în autoutilitară, iar aceasta a fost escortată la depozitul „Dragoșa”, pentru efectuarea activității de inventariere a cantității de material lemnos de către personalul sivic. În urma inventarierii materialului lemnos, s-a stabilit că în autoutilitară a fost transportată cantitatea de 14,29 mc. lemn rotund rășinoase.

În timpul verificărilor, respectiv la orele 12.39, pe aplicația SUMAL 2 a apărut ca fiind înregistrat și emis un aviz pentru transportul cantității de 14.04 mc lemn rotund rășinoase, deși până la acel moment acesta nu figura în aplicație, fără a fi înregistrat și traseul de deplsare sau disponibile fotografii ale încărcăturii. Totodată, în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că transportul nu avea documente de proveniență, respectiv nu figura în aplicația SUMAL 2, motiv pentru care întreaga cantitate de material lemnos transportată a fost predată în custodia lucrătorilor silvici din cadrul OS Vama, iar autoutilitara a fost condusă la locația special amenajată a IPJ Suceava de pe raza localității Stroiești, unde a fost indisponibilizată”, arată IPJ Suceava.

Polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de „transportul materialelor lemnoase în volum de peste 10 mc. fără documnente specifice de transport”, faptă prev. și ped. de art. 68 alin. 1 teza 1 din Legea 46/2008.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria C-lung Moldovenesc, dosarul urmând a fi soluționat procedural de lucrătorii Secției 14 Poliție Rurală Vama.

Încă o dată poliţiştii atrag atenţia asupra respectării legislaţiei în domeniul silvic, acţiuni şi controale în vederea celor care comit delicte silvice urmând a fi desfăşurate şi în perioada următoare în vederea identificării şi tragerii la răspundere a celor care încalcă normele în vigoare.

Marcel ȘERBAN

dh
dh