
22 DECEMBRIE 1989. În Baia Mare a fost panică, dar nu s-a tras nici un foc de armă
În 22 decembrie, la o zi după eșecul mitingului organizat pentru susținerea lui Ceaușescu, mai mult de o sută de mii de oameni erau adunați, pentru prima dată din proprie inițiațivă, în centrul Bucureștiului.
O stare care domina lumea de atunci din Baia Mare era cea de panică, că se trage în oraș și circulau în acest sens tot soiul de zvonuri contradictorii. „Eu eram în acele zile directorul Trustului de Construcții Maramureș. Mă aflam la sediul acestei întreprinderi unde se afla și depozitul de armament al gărzilor patriotice. Veneau mereu oameni care cereau arme pentru a merge la gară sau în altă parte, unde cică se trage. Însă erau doar zvonuri și știri inventate din frică și panică. Orice petardă sau pocnitoare inofensivă era motiv pentru a stârni panică printre oameni. Circulau veștile că suntem atacați de teroriști, însă nimeni nu i-a văzut. Era un vid legislativ, unde fiecare avea senzația că poate să facă ce vrea și mai ales să se răzbune prin forțe proprii pe anumite persoane. Din această cauză, în dimineața zilei de 22 decembrie, când am plecat de acasă, le-am spus soției și copiilor că nu se știe dacă mă mai întorc viu”, a conchis Ștefan Lupșa.
Însă în Baia Mare nu au avut loc evenimente în care să se folosescă, la fel ca în alte orașe din țară, focuri de armă împotriva populației. (Fragment din vol. Baia Mare de altădată, 2016, editat de Glasul Maramureșului)
(Foto: Arhiva Glasul)








