26 Aprilie 2025. Înmormântarea Sfântului Părinte Papa Francisc

Miercuri, 23 Aprilie 2025, la ora 9:00 (Ora Romei), sicriul Pontifului Roman – Papa Francisc va fi adus de la Capela Domus din Casa Santa Marta, unde este depus în acest moment, la Bazilica Papală Sfântu Petru.

După momentul rugăciunii, condus de Emineța Sa Cardinalul Kevin Joseph Farrell, Camerlengo al Sfintei Biserici Romane, începe procesiunea, care va trece prin Piazza Santa Marta și Piazza dei Protomartiri Romani; prin Arcul Clopotelor va ieși în Piața Sf. Petru și va intra în Bazilica Vaticanului prin ușa centrală.

La Altarul Spovedaniei, Cardinalul Farrell va prezida Liturghia Cuvântului, la finalul căreia va fi permisă vizitarea sicriul Sfântului Părinte de către toți cei care doresc să-i aducă un ultim omagiu.

* * *

Sâmbătă, 26 Aprilie 2025, la ora 10.00 (ora Romei), va fi celebrată Slujba de înmormântare a Pontifului Roman Francisc, pe esplanada Bazilicii Sf. Petru, așa cum este prevăzut în Ordo Exsequiarum Romani Pontificis (nn. 82-109).

Slujba de înmormântare va fi celebrată de Emineța Sa Cardinalul Giovanni Battista Re, Decanul Colegiului Cardinalilor. Vor putea concelebra Cardinalii, Episcopii și preoții prezenți.

La finalul Celebrării, sicriul Pontifului Roman va fi dus în Bazilica Sf. Petru și de acolo la Bazilica Santa Maria Maggiore, pentru înmormântare, anunță Arhiepiscopul Diego Ravelli – Maestrul Celebrarilor Liturgice Pontificale, prin comunicatul dat de Biroul de presă al Sfântului Scaun, marți, 22 Aprilie 2025.

GlasulMaramuresului
GlasulMaramuresului