Glasul Satelor. Poarta maramureșeană

Unul dintre cele mai impresionante și inedite aspecte ale universului etnografic mara­mu­reșean, pe lângă care străinii nu pot să treacă nepăsători, se referă la monu­men­talele porți de lemn ale gospodăriilor tradiționale, situate îndeosebi în satele de pe Mara, Cosău și Iza, dar și în unele localități din Țara Lăpușului.

Construite în general pe trei stâlpi și un „fruntar” (pragul de sus al porții) din lemn de stejar, având „hăizașul” (acoperișul) șindreluit, porțile din această zonă au fost com­parate adesea cu veritabile „arcuri de triumf”, pe sub care țăranii treceau cu demnitate, mândri de originea lor nemeșească.

Salba de porți monumentale e mărturia vie a unei realități istorice mai apar­te: în perioada feudală, din rândul obștelor maramureșene s-a ridicat o clasă de cneji, care periodic își alegea voievodul; puterea și privilegiile nobililor au fost atent frag­mentate și distribuite unui număr din ce în ce mai mare de familii. Secole de-a rândul, această castă (de proporții obștești!) a rezistat încercărilor de lichidare a privilegiilor. Așa se explică uluitorul rezultat al unei statistici austriece din secolul al XVIII-lea, care situa Maramureșul „pe primul loc în întreg imperiu, în ceea ce privește procentul no­bi­lilor raportat la totalitatea populației comitatului.” Au fost înregistrați, pe baza înscri­su­rilor autentice, circa 15.000 de nemeși, cei mai mulți descendenți ai vechilor familii cne­ziale românești locale.

Aspectul e extrem de important, căci numai nemeșii aveau privilegiul să-și ridice porți înalte în fața gospodăriilor, în timp ce oamenii simpli nu aveau dreptul decât la vra­nițe (confecționate din pari montați paralel pe o ramă dreptunghiulară și cu o diago­nală, pentru a-i fixa, și care se deschidea într-o parte).

Maramureșul a fost, deci, la un moment dat, o enclavă imperială unică, populată cu țărani de viță nobilă. Porțile cu stâlpi sculptați și șindrilă sunt relicva unei organizări sociale care a funcționat până în secolul al XX-lea, grație tradițiilor împământănite și a conser­vatorismului funciar.

Nicăieri în Europa scenariul nu s-a mai repetat.

Dorin ȘTEF