„3 ani de război – salvări în condiții extreme ale ucrainenilor în Munții Maramureșului, România”

Acesta este titlul lucrării prezentate ieri, 20 martie, de către salvamontiștii români, în cadrul Forumului Internațional „Rescue in difficult environment”. Activitatea, care s-a desfășurat în perioada 19-21 martie, în Italia, a reunit specialiști în domeniu care au împărtășit și analizat cele mai recente descoperiri și inovații în domeniul medicinei de urgență, în mediile marine, montane și spațiale, cu accent pe inovație, pentru a contracara consecințele schimbărilor climatice.
Delegația României a fost formată din doi reprezentanți din cadrul Serviciului Salvamont Maramureș, structură profesionistă de salvare montană a Consiliului Județean Maramureș.
„Noi, cei de la Salvamont Maramureș, începând de acum 3 ani, de când a început războiul, am experimentat situații inedite și negândite până atunci. Au fost situații extrem de dificile, de dramatice, în care am intervenit contracronometru, la limita unor zone și în anumite locuri, în care nu ne-am gândit că vom ajunge să salvăm pe cineva, vreodată”, a relatat Dan Benga, șeful Salvamont Maramureș.
Potrivit șefului salvamontiștilor maramureșeni, prima intervenție de acest fel a avut loc în luna aprilie a anului 2022. În urma apelului de urgență prin 112, se solicita salvarea a 6 persoane, aflate la peste 1900 de metri altitudine, într-o stare de hipotermie severă. Una dintre persoane a fost găsită decedată. Acțiunea, care a durat peste 28 de ore, a reprezentat prima poveste emoționantă, care a deschis drumul spre cele mai bine de 200 de intervenții, în cadrul cărora peste 260 de cetățeni ucraineni au fost salvați.
Un alt exemplu relatat, care evidențiază complexitatea intervențiilor structurii, este cel din Ajunul Crăciunului din 2022, când salvatorii montani nu au fost în mijlocul familiei, ci au pornit în una dintre cele mai lungi intervenții. Aceasta a durat 133 de ore, a implicat toate forțele din sistemul național de urgență și a dus la salvarea mai multor persoane.
Indiferent de numărul misiunilor la care vor fi solicitați, de durata intervențiilor, de dificultatea zonelor în care trebuie să acționeze, de temperaturile care ating și minus 26 de grade Celsius, salvatorii vor răspunde prezent, pentru salvarea vieții.
Nu în ultimul rând, reprezentanții structurii de salvare montană din Maramureș, au evidențiat importanța cooperării instituționale a tuturor structurilor implicate, dar și importanța sistemului integrat de urgență „extrem de bine pus la punct”, coordonat de către Departamentul pentru Situații de Urgență.
GlasulMM
GlasulMM