Gabriel Zetea: DJ 108A Gârdani – Țicău se modernizează

Lucrările de modernizare a drumului județean DJ 108A, pe tronsonul Gârdani – Țicău, continuă în mai multe puncte de lucru, atât la infrastructura rutieră, cât și la podurile aflate pe traseu. Potrivit autorităților județene, proiectul se desfășoară conform graficului, iar termenul de finalizare rămâne stabilit pentru toamna acestui an.

La podul din Gârdani au început lucrările de excavație și demolare a construcției existente, în vederea edificării unui pod nou. În această etapă, se intervine pe jumătate din carosabil, iar circulația se desfășoară alternativ, pe cealaltă jumătate a podului, pe o porțiune de aproximativ 10 metri. Autoritățile atrag atenția că restricțiile temporare sunt necesare pentru desfășurarea lucrărilor în condiții de siguranță.

În paralel, la podul nou din Sălsig, cu o lungime de aproximativ 30 de metri, se montează grinzile, una dintre cele mai importante etape ale construcției. Totodată, la podul din Tohat se execută foraje pentru realizarea piloților, iar circulația în zonă este dirijată prin semafor, pentru protejarea participanților la trafic și a echipelor de pe șantier.

Pe sectorul de drum, primul strat de asfalt a fost turnat săptămâna trecută în localitățile Ulmeni și Țicău. În cazul localității Țicău, semaforul temporar urmează să fie demontat în următoarele zile, după finalizarea asfaltării celei de-a doua jumătăți a carosabilului.

În același timp, continuă lucrările de realizare a noului sistem rutier, investiția având ca obiectiv îmbunătățirea condițiilor de circulație și creșterea siguranței pe întregul tronson.

Reprezentanții administrației județene le solicită participanților la trafic înțelegere pentru disconfortul creat de restricțiile temporare, subliniind că investițiile în infrastructura rutieră și în podurile județene sunt esențiale pentru dezvoltarea comunităților din Gârdani, Sălsig, Ulmeni, Tohat și Țicău. Lucrările vor fi monitorizate în continuare pentru respectarea termenelor și a standardelor de execuție.

GlasulMM
GlasulMM