
70 de noi locuri de muncă în Parcul Industrial de la Fărcașa
Parcul de Specializare Inteligentă Fărcașa continuă să avanseze și să confirme interesul investitorilor pentru dezvoltarea de proiecte cu impact economic în Maramureș.
Până în prezent, au fost parcurse etape importante pentru dezvoltarea viitorului parc, inclusiv obținerea avizului provizoriu de funcționare și semnarea contractului de finanțare pentru realizarea infrastructurii care va deservi rezidenții.
În același timp, primele două loturi au fost deja concesionate, iar proiectele investiționale propuse pentru aceste parcele depășesc 9 milioane de euro și au potențialul de a genera aproximativ 71 de noi locuri de muncă.
Unul dintre rezidenți a semnat deja contractul de finanțare cu ADR Nord-Vest, iar un al doilea proiect investițional se află în etapa de evaluare, semn că investitorii au încredere în oportunitățile oferite de această locație.
Parcul de Specializare Inteligentă Fărcașa reprezintă un proiect strategic pentru dezvoltarea economică a județului, iar fiecare etapă parcursă ne apropie de obiectivul de a crea un spațiu modern dedicat investițiilor, inovării și dezvoltării durabile.








