A fost lansată ediția a doua a Galei SANITAS

Federația SANITAS din România a lansat ediția a doua a Galei SANITAS, singurul eveniment din țară unde sunt premiați membrii SANITAS, organizațiile sindicale și liderii care se dovedesc foarte activi(e) și implicați(e) în activități sindicale de apărare și promovare a drepturilor angajaților din Sănătate și Asistență socială.

”Te invităm să (te) înscrii – tu și/ sau organizația din care faci parte – pentru a arăta că SANITAS recunoaște valorile sindicale care ne unesc și apreciază eforturile celor care știu că numai împreună suntem puternici și putem să ne promovăm drepturile noastre ca angajați”, informează Federația SANITAS.

Potrivit regulamentului, scrisorile de intenție se trimit pe adresa galasanitas@gmail.com, până la data de 19 februarie, ora 23.59.

În perioada 17-30 aprilie 2023, se va vota online: cea mai activă organizație sindicală (de bază și județeană), cel mai activ membru de sindicat, cel mai activ comunicator și cel mai activ lider sindical (din organizații de bază și județene).

mg
mg