ACCIDENT GRAV AZI NOAPTE, CU ATV LA FIRIZA. Un bărbat de 41 de ani a căzut într-o râpă de 25 de metri

Intervenție de salvare azi noapte la Firiza. O persoană de 41 de ani din Certeze s-a răsturnat cu ATV-ul într-o râpă adâncă de aproximativ 25 de metri, mai sus de zona restaurantului Lostrița din Firiza.
Victima plecase cu ATV-ul spre Certeze și s-a pierdut de grupul său. Accidentul s-a produs la 10-15 minute după plecare. Colegii săi și-au dat seama că lipsește după aproximativ 1,5 ore și au reușit să-l localizeze.
Alerta a fost dată prin 112, iar la fața locului au intervenit salvatorii montani de la Salvamont Maramureș, structura profesionista de salvare montana a Consiliului Judetean Maramures. Salvatorii au găsit persoana conștientă și i-au acordat primul ajutor. Pentru a o extrage din râpă, a fost folosit un sistem special de elevare.
Victima a suferit multiple traumatisme:  traumatism la bazin,  traumatism la membrul superior stâng,  plagă la cap, în zona frontală.
După ce a fost extrasă, victima a fost predată unui echipaj medical și transportată la spital pentru îngrijiri medicale suplimentare. Întreaga acțiune de salvare a durat peste 3 ore.
GlasulMM
GlasulMM