ACS ATHLETIC TÂRGU LĂPUȘ. Peste 100 de medalii cucerite în acest an

La final de an competițional, sportivii de la ACS Athletic Târgu Lăpuș au fost felicitați și premiați de administrația locală pentru rezultatele obținute în anul competițional 2023.

Atleții din Târgu Lăpuș s-au clasat în 2023 de 45 de ori pe locul 1, de 36 ori pe locul 2 și de 24 ori pe locul 3, la competiții, începând de la nivel județean, regional, național și până la Campionate Europene și Mondiale.

„Felicitări tuturor pentru rezultatele frumoase obținute în anul competițional 2023! Sunteți adevărați atleți, mândru de voi, de asemenea caractere puternice!
Suntem un club mic, dintr-un oraș mic, dar cu dorință mare de a reuși prin muncă și perseverență succese în „regina” disciplinelor sportive, atletismul!
Mulțumiri părinților și tuturor celor care înțeleg, apreciază și sprijină performanța!”, a transmis Artur Miklos, presedintele clubului ACS Athletic Târgu Lăpuș.
Mihai ROMAN
credit foto CNJPT Târgu Lăpuș
cm
cm