FOTBAL. CS Minaur Baia Mare – CSM Sighetu Marmației: 4-0

Sâmbătă, 7 noiembrie, de la ora 14.00, stadionul “Viorel Mateianu” din Baia Mare a fost gazda partidei dintre CS Minaur și CSM Sighetu Marmației, joc din cadrul etapei a 12-a a campionatului Ligii a 3-a, seria a 8-a, prima din returul sezonului regular.

Meciurile dintre cele două echipe au fost mai mereu viu disputate, cu orgoliile puse pe masă. Echoilibru a fost și acum, prima parte a jocului fiind închisă cu un rezultat la limită, 1-0, după golul marcat de Viorel Chinde. În partea a doua, Minaur își majorează diferența după reușita lui Buziuc, aflat la cel de-al treilea gol în acest campionat. Bîimărenii nu cedează controlul jocului și mai punctează de două ori până la finalul partidei, prin dubla reușită de Ciubăncan, care este și el la al treilea gol în etapele scurse până acum.

Un succes clar pentru Minaur, care păstrează distanța față de următoarele clasate. Pentru echipa noastră urmează celălalt derby județean, vinerea ce vine urmând să joace în deplasare cu Academica Recea.

CS Minaur Baia Mare – CSM Sighetu Marmației: 4-0 (1-0)
  • Stadionul Viorel Mateianu din Baia Mare
  • Au marcat: Chinde (18), Buziuc (56), Ciubăncan (83, 84)
  • Arbitri: Darius Iviniș (Alba) – Alin Daniel Revnic, Antonio Cristian Mesaroș (Cluj). Arbitru de rezervă: Marius Mărginean (Alba). Observator arbitri: Ștefan Szilagyi (Satu Mare). Delegat joc: Dan Costin (Sălaj)
  • CS Minaur (antrenori: Paul Pîrvulescu, Dănuț Șomcherechi, Romulus Buia, Alin Bota): 1. Andrei Tancău – 79. Cristian Iosif, 4. Vlad Fărcășan, 30. Sebastian Radu, 22. Darius Mureșan (3. Mihai Șandru – min. 77), 6. Raul Krausz (27. Dorin Toma – min. 77), 11. Raphael Stănescu, 14. Dragoș Nedelcu (47. Robert Filip – min. 43), 10. Andy Bădici, 97. Viorel Chinde (19. Raul Vitan – min. 63), 9. Alexandru Buziuc (93. David Ciubăncan – min. 63)
  • Rezerve: 73. Marco Șuldac – 16. David Berar, 20. Costin Ghiocel, 88. Alessio Calotă
  • CSM Sighet (antrenori: Emil Gavril Dăncuș, Flavius Dacian Sabău, Carol Fekete): 1. Cătălin Trifon – 8. Basit Yusuf (3. Davide Popșa – min. 68), 10. Vlad Mihalcea, 11. Jesus Santiago (7. Alex Oltean – min. 57), 14. Radu Cacior, 15. Marius Cobârzan (17. Ionuț Dragoș Mănescu – min. 57), 16. Răzvan Mărieș (6. Iustin Coș – min. 89), 23. Alberto Brașoveanu (2. Antonio Codrea – min. 68), 27. Robert Egri, 55. Paul Coza, 88. Nicolas Gherasim
  • Rezerve: 12. Dennis Șuto – 4. Karime Makongo, 9. Chika Odoh, 36. Bogdan Lazăr, 5. Gheorghe Tomșa
  • Cartonașe galbene: Iosif (51), Bădici (79) / Cacior (65)
Etapa a 12-a:
  • Unirea Dej – Bihorul Beiuș:0-1
  • Academica Recea – SCM Zalău:2-3
  • Viitorul Cluj – Lotus Băile Felix:2-1
  • CS Mianur Baia Mare – CSM Sighetu Marmației:4-0
  • Unirea Tășnad – Crișul Sântandrei:1-1
  • Transilvania Sport Academy – Sănătatea Cluj:0-1

Clasament

  1. Minaur Baia Mare – 29p (34-9) – 12
  2. Sănătatea Cluj – 25p (21-9) – 12
  3. Academica Recea – 21p (29-22) – 12
  4. Crișul Sântandrei – 21p (20-17) – 12
  5. SCM Zalău – 19p (20-13) – 12
  6. CSM Sighet – 18p (22-16) – 12
  7. Bihorul Beiuș – 16p (11-15) – 12
  8. Viitorul Cluj – 15p (22-19) – 12
  9. Lotus Băile Felix – 13p (17-21) – 12
  10. Unirea Tășnad – 11p (10-23) – 12
  11. Unirea Dej – 8p (7-18) – 12
  12. Transilvania – 2p (9-40) – 12

(Credit text: Mircea Grumaz / Minaur)

GlasulMM
GlasulMM