O intervenție rapidă a salvatorilor montani din cadrul Salvamont Maramureș, structură aflată în subordinea Consiliul Județean Maramureș, a avut loc recent în zona Runcu, pentru salvarea unui bărbat în vârstă de 45 de ani, accidentat în timpul unei sesiuni de motocross.
Potrivit salvatorilor montani, bărbatul a suferit un traumatism la nivelul membrului inferior după ce a căzut în timpul activității sportive. Din fericire, acesta purta echipament de protecție corespunzător, fapt care a contribuit la evitarea unor leziuni mai grave.
Ajunși la fața locului, salvamontiștii au evaluat starea victimei și au început imediat procedurile de stabilizare și imobilizare a membrului afectat. Pentru transportul în siguranță, au fost utilizate atela vacuum și salteaua vacuum, menite să prevină agravarea traumatismelor și să asigure un confort sporit victimei pe durata evacuării.
Coborârea din zona greu accesibilă până la locul unde era poziționată autospeciala montană s-a realizat prin tehnici de coardă, salvatorii folosind targa specială UT 2000 pentru transportul bărbatului.
Ulterior, victima a fost evacuată din zona montană și predată echipajului SMURD sosit în sprijin, fiind transportată la spital pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.
Reprezentanții Salvamont Maramureș subliniază că această intervenție evidențiază atât importanța purtării echipamentului de protecție în sporturile extreme, cât și rolul esențial al echipelor de salvare montană în gestionarea situațiilor de urgență din zonele greu accesibile ale Maramureșului.
Vizualizari: 10