
ADUNARE ACOR. Pavel Octavian a ridicat probleme legate de implementarea proiectelor prin PNRR
Pavel Octavian, primarul comunei recea a participat la Adunarea Generală ACOR 2024, ocazie cu care a ridicat mai multe probleme legate de proiectele aflate deja în implementare, dar și despre diverse dificultăți pentru accesarea de fonduri pentru noi investiții.
”Adunarea Generală ACOR 2024. Particip alături de 350 de primari din țară și alți colegi din primării la lucrările adunării generale. Au fost dezbătute problemele comunităților pe care le conducem. Personal am ridicat următoarele probleme:
1. Ministrului Agriculturii:
– posibilitatea suplimentării fondurilor pentru AFIR , respectiv pentru componenta DR27 – Drumuri agricole și DR28 – Drumuri de interes local;
– problema terenurilor Composesoratelor din intravilanul localităților.
2. Ministrului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse:
– problema implementării proiectelor prin PNRR, componenta C13 – pentru Centrele pentru copiii expuși riscului de a fi separați de familie.
3. Secretarului de stat din Ministerul Educației:
– informații legate de investițiile prin PNRR, componenta C15 – Școli Verzi;
– informații despre proiecte viitoare pentru monitorizarea și supravegherea Unităților Școlare.
4. Președintelui Administrației Fondului de Mediu:
– informații privind apelul de proiecte pentru programul Rabla Local.
Lucrările adunării continuă”, a precizat Pavel Octavian, primarul comunei Recea.
Ana-Maria HOJDA