
AGLOMERAȚIE BAIA MARE. Polițiștii locali ar putea fi puși să dirijeze circulația, la orele de vârf
Problema aglomerației în Baia Mare deocamdată nu a fost rezolvată. În special dimineața și la finalul programului de lucru, multe intersecții din oraș sunt blocate, iar șoferii trebuie să dea dovadă de multă răbdare în astfel de situații. Cu toate că fenomenul nu este unul nou, încă nu au fost implementate soluții care să prevină aceste blocaje.
Oficialii Biroului Rutier Maramureș spun că și-ar dori implementarea unui sistem similar cu cel din Cluj, unde polițiștii dirijează circulația la orele de vârf. Lucrurile în Baia Mare însă, nu sunt așa de simple. Poliția rutieră nu are suficienți oameni pentru a face asta și atunci are nevoie de ajutorul Poliției Locale Baia Mare.
”Am luat legătura cu autoritățile publice locale și urmează să avem discuții cu Poliția Municipiului Baia Mare și cu Poliția Locală. Problema nu este una recentă. Din păcate, aglomerația la orele de vârf este un subiect pe care îl cunoaștem foarte bine și pe care încercăm să-l soluționăm. Am discutat cu colegii din Cluj, soluția acolo este ca la orele de vârf poliția locală să intre peste semafor și să dirijeze circulația, dirijați fiind de niște dispeceri aflați în permanență la curent cu situația traficului din oraș.
Intenționăm să luăm acest model și să-l folosim și aici, în sensul că, la orele dimineții, când se merge la serviciu sau la școală sau la ieșirea de la program, să avem polițiști la intersecțiile principale, la dirijare. Însă, problema nu se rezolvă atât de ușor. Este nevoie de un număr mare de oameni. Dacă de exemplu, defluim intersecția de la Semilună, care este una dintre principalele intersecții din Baia Mare cu probleme, riscăm să aglomerăm următoarele intersecții. Cea de la Vivo Mall sau cea de la calea ferată. La fel, la tipografie sau la Palatul de Justiție. Intenția noastră este să rezolvăm problema, nu doar punctual, în așa fel încât fluența traficului să fie în tot orașul.
Singură, poliția rutieră nu reușește să asigure fluența traficului. Noi avem un birou rutier la poliția baia mare dar și acolo resursele noastre sunt insuficiente, astfel încât singura rezolvare ar fi să lucrăm împreună cu poliția locală, care are atribuție de dirijare.
Sigur, viitorul va fi al tehnologiei. Ne dorim semafoare inteligente, ca și cele din străinătate. Acolo există senzori în asfalt, iar semafoarele reglează singure fluxul de culoare verde, în timp real”, a declarat Dorin Gherman, șeful Serviciului Rutier Maramureș.
Ana-Maria HOJDA








