SIGHET – Festival de datini și obiceiuri de iarnă

Municipiul Sighetu Marmației va găzdui mâine, 27 decembrie, cea de-a 54-a ediție a Festivalului de datini și obiceiuri de iarnă ”Marmația”.

”La Festivalul ”Marmația”, cel mai longeviv eveniment de acest gen din România, își dau întâlnire, într-un spectacol tradițional de cântec și bucurie, colindători din Țara Maramureșului și întreaga Românie. Obiceiurile, jocurile cu măști, colindele poartă în ele esența identității noastre maramureșene, a celei românești, în general, identitate pe care avem obligația să o păstrăm și să o prețuim”, mărturisește Vasile Moldovan, primarul municipiului Sighetu Marmației.

Conform programului, de la ora 12, în centrul orașului, este planificat alaiul măștilor și portului popular și spectacolul de gală. Îndrăgitul interpret de muzică populară Aurel Tămaș va încinge atmosfera cu un spectacol de excepție, iar seara se va încheia cu focuri de artificii.

mg
mg