
ALARMĂ în zona Finteușu Mic. Este căutat un tânăr care vrea să se sinucidă după o ceartă cu iubita
Alarmă în zona de pădure din Finteușu Mic – Arieș, după ce, potrivit informațiilor furnizate de către Serviciul Salvamont Maramureș, un apel la numărul unic de apeluri de urgență 112 anunța că un tânăr undeva la 20-22 de ani, după o ceartă cu iubita, a plecat în pădure și a amenințat că se spânzură.
Salvamont Maramureș spune că bărbatul a intrat în pădurea respectivă și de atunci nu se mai știe nimic. Salvatorii montani vor face joncțiunea cu poliția, aflată deja la locul incidentului și vor demara căutările. Alături de autorități mai sunt undeva la 20 de localnici care vor ajuta la căutări.
Ana-Maria HOJDA