IONEL BOGDAN. ”Am simțit nevoia unui astfel de centru de coordonare integrat”

Centrul de Comandă Integrat pentru Situații de Urgență – COMAND Maramureș a fost inaugurat oficial ieri, în Baia Mare și a devenit funcțional.
”Este unul dintre momentele de care mă bucur în acest mandat pentru că este una dintre investițiile importante pentru noi, maramureșenii. Îi mulțumesc secretarului de stat Dr. Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență din subordinea Ministerului Afacerilor Interne pentru că a fost alături de noi. Mi-a revenit onoarea să ofer plachete liderilor structurilor pentru situații de urgență și protecție civilă, inclusiv domnului Dr. Raed Arafat, în semn de apreciere pentru eforturile și dedicarea pe care, alături de echipele lor, le depun pentru gestionarea situațiilor de urgență la nivelul județului Maramureș.
Am avut de gestionat în ultimii trei ani multiple crize. De la Covid-19, în 2020-2021, până la izbucnirea crizei refugiaților din Ucraina în 2022, dar și alte situații pe care, împreună cu prefectul județului, cu ISU și celelalte structuri ale Statului, am încercat să le gestionăm cât mai bine.
Am simțit atunci nevoia unui astfel de centru de coordonare integrat care să ne ajute să răspundem cât mai rapid și mai eficient nevoilor maramureșenilor. Fiecare secundă, fiecare minut, poate să coste vieți. De aceea cred că nimic din ceea ce investim în salvarea vieților omenești nu este prea mult! Avem și alte proiecte majore în derulare pentru îmbunătățirea structurilor de urgență: Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Maramureș, Serviciul de Ambulanță care va avea un sediu nou la sfârșitul acestui an, dar și Salvamont care este astăzi, în urma investițiilor pe care le-am făcut, la cel mai înalt nivel din țară. Sunt multe altele pe care le-am făcut în această zonă, inclusiv dotări pentru ISU Maramures.
COMAND a însemnat o finanțare de 2,8 milioane de euro, prin Programul Transfrontalier Ungaria – Slovacia – România – Ucraina 2020-2024, și fonduri din bugetul național și local. Proiectul a fost realizat în parteneriat cu Departamentul de Stat al Serviciului de Urgență al Ucrainei din Regiunea Transcarpatia. Instituțiile care beneficiază direct de acest centru sunt Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Gheoghe Pop de Băsești”, STS – Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, Ambulanța, Poliția și Jandarmeria”, a declarat Ionel Bogdan, președintele CJ Maramureș.
Ana-Maria HOJDA
(Advertorial)
Ana-Maria HOJDA
Ana-Maria HOJDA