
ANAT organizează, în premieră, infotripul ”Redescoperă Maramureșul”
Consiliul Județean Maramureș este partener al evenimentului
În perioada 2-6 aprilie 2025, județul Maramureș devine gazda primului eveniment de promovare turistică organizat de Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT), în parteneriat cu Consiliul Județean Maramureș: Infotripul ANAT „Redescoperă Maramureșul”.
Evenimentul reunește aproximativ 100 de participanți – agenți de turism, turoperatori, jurnaliști și influenceri din România – care vor explora frumusețile autentice ale regiunii, în scopul promovării și includerii Maramureșului în pachetele turistice naționale și internaționale.
Timp de cinci zile, participanții vor descoperi bisericile de lemn incluse în patrimoniul UNESCO, Cimitirul Vesel din Săpânța, Mocănița de pe Valea Vaserului, Muzeul Satului din Sighet, meșteșugurile tradiționale, gastronomia locală și ospitalitatea maramureșeană. Programul cuprinde atât vizite ghidate, cât și întâlniri cu operatori locali, ateliere interactive și momente culturale autentice.
„Maramureșul este una dintre cele mai valoroase destinații turistice ale României, iar acest parteneriat strategic cu Consiliul Județean este un exemplu de bune practici în promovarea turismului românesc. Prin acest infotrip, dorim să contribuim la crearea unui brand turistic puternic pentru regiune și să generăm un impact economic pozitiv pentru comunitățile locale”, a declarat Dr. Alin Burcea, președinte ANAT.
Scopul evenimentului este de a pune Maramureșul pe harta preferințelor turistice ale românilor și străinilor, printr-o promovare profesionistă, autentică și bine direcționată. Materialele foto-video realizate în cadrul infotripului vor fi distribuite pe canalele de comunicare ale participanților și partenerilor, generând vizibilitate națională și internațională pentru județ. De asemenea, un obiectiv important al evenimentului este stimularea dialogului cu autoritățile locale, fiind organizate și întâlniri cu primarii din județ ce gestionează infrastructura și obiective turistice.
Evenimentul este organizat cu sprijinul Consiliului Județean Maramureș, în parteneriat cu autoritățile locale, operatorii de turism din zonă și membri ai ANAT. Alături de eveniment vor fi și instituția Prefectului județului Maramureș, respectiv Serviciul Public Județean Salvamont Maramureș.
„Pentru 5 zile, Maramureșul va deveni Capitala Turismului Românesc. Vom arăta tuturor că Maramureș nu e doar un brand, este o stare de spirit, este un loc de basm care trebuie vizitat măcar o dată în viață. Maramureșul înseamnă tradiții, cultură, natură, gastronomie, istorie, dar mai ales OAMENI. Pentru acești oameni facem acest demers. Viitorul economic al Maramureșului este legat de turism, iar săptămâna care urmează este una care, sper eu, va schimba mult starea actuală. Vom avea „vânzătorii” de turism profesioniști, invitați să guste și să deguste din spiritul și autenticul maramureșean și, la plecare, să recomande tuturor clienților lor acest colț de rai.
Pentru 5 zile, nume mari ale turismului românesc vor discuta despre problemele actuale ale industriei, vor căuta soluții, vor propune modificări de acte normative. Pentru că, pentru prima dată, în 5 aprilie 2025, la Budești, va avea loc Consiliul Director al Asociației Naționale a Agențiilor de Turism. Maramureșul e fruntea!”, a subliniat Diana Iluț, membru în Consiliul Director al ANAT și coordonator al evenimentului.
În cadrul evenimentului va avea loc și reuniunea Consiliului Director (CD) al ANAT, la care vor participa:
-
Dr. Alin Burcea, președintele ANAT și CEO Paralela 45, fost secretar de stat la Ministerul Turismului (2001-2002)
-
Adrian Voican, vicepreședinte ANAT, CEO Bibi Touring
-
Dan Goicea, vicepreședinte ANAT, director general Cocktail Holidays
-
Diana Iluț, membru CD, director general Sfara Tours
-
Mihaela Patentașu, membru CD, director general KMD Travel, președinte Consiliul Regional ANAT București – Ilfov
-
Valeriu Ștefan, membru CD, director general Velmar Dreams – Romanian Adventures
-
Flaviu Virca, membru CD, director general Air Tour Travel, președintele Consiliului Regional ANAT Centru Nord
-
Cristian Vlad, membru CD, director general Paralela 45 Făgăraș
-
Dumitru Luca, membru CD, director general Corali Holidays, fost președinte ANAT (2020–2024)
Itinerar Maramureș – principalele obiective turistice vizitate
-
Săcel: Moara lui Mecleș, Centrul de ceramică roșie – olar Tănase Burnar
-
Borșa: Telegondola Borșa
-
Vișeu de Sus: Mocănița, Stația Paltinul
-
Bârsana: Mănăstirea Bârsana
-
Sighetu Marmației: Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței
-
Săpânța: Cimitirul Vesel
-
Breb: Destinația de Ecoturism Mara–Cosău–Creasta Cocoșului
-
Budești: Biserica Sf. Nicolae (monument UNESCO)
-
Baia Mare: Centrul Istoric, Piața Cetății, Piața Libertății
Cazare și locații vizitate de delegație:
-
Săcel: Pensiunea „Flori de Tei”
-
Vișeu de Sus: Hotel „Gabriela”
-
Sighetu Marmației: Hotel „Iza”, Hotel „Grădina Morii”
-
Oncești: Pensiunea „Sub Cetate la Matei”
-
Breb: Pensiunile „Mărioara”, „Casa din Vale”, „Casa Moroșenilor”
-
Dănești: „Hanul Teilor”
-
Baia Mare: „Eurohotel”, Hotel „Urban”, Hotel „Diafan”, Restaurant „Casa Crișan”
Conferința de presă – sâmbătă, 5 aprilie 2025
Evenimentul va avea loc la ora 15:30, la Sala M1 Millennium Business Center din Baia Mare, cu participarea:
-
Dr. Alin Burcea – Președinte ANAT
-
Membrii Consiliului Director ANAT
-
Gabriel Valer Zetea – Președinte Consiliul Județean Maramureș
-
Florian Sălăjanu – Prefectul județului Maramureș
-
Dan Benga – Șef SPJ Salvamont Maramureș
-
Dragoș Călin – Șef Serviciu Turism și Relații Publice – CJ Maramureș
-
Marius Mureșan și Eduard Keller – Directori ai festivalurilor Aproape și One Jazz