ANI – Viceprimar din Maramureș, găsit în conflict de interese și incompatibilitate

Agenția Națională de Integritate a anunțat azi, 15 decembrie, că PETROVAN IOAN, viceprimar și fost Consilier local în cadrul C.L. al Comunei Șieu a fost găsit în stare de incompatibilitate și conflict de interese administrativ.

Viceprimar gasit de ANI in stare de incompatibilitate

ANI a constatat că vicele s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 01 august 2016 – 19 august 2021, întrucât a exercitat simultan cu funcția de consilier local în cadrul C.L. al Comunei Șieu și o funcție contractuală în cadrul Primăriei Comunei Șieu, încălcând astfel prevederile art. 88, alin. (1), lit. c) din Legea nr. 161/2003.

„De asemenea, în calitate de consilier local, anticipând posibilitatea obținerii unui avantaj patrimonial pentru sine, respectiv pentru soție sa, a participat la adoptarea și votarea Hotărârilor C.L. al Comunei Șieu care au avut pe ordinea de zi votarea bugetului local pe venituri și cheltuieli pentru perioada 2020-2022, cheltuieli în care se includ și salarii pentru asistenții personali, funcție contractuală pe care atât Petrovan Ioan cât și soția acestuia au exercitat-o în cadrul Primăriei Comunei Șieu.

Persoana evaluată a încălcat astfel prevederile art. 70 și art. 77 din Legea nr. 161/2003, coroborate cu prevederile art. 228, alin. (1), lit. a) și alin. 2) din O.U.G. nr. 57/2019”, arată ANI.

FOTO Agerpres

Marcel Șerban

dh
dh