ANIVERSARE. La mulți ani, copilărie!

De mai bine de o jumătate de secol îi sărbătorim pe copii, dedicându-le o zi specială numită Ziua international a copilului. Organizația Națiunilor Unite a simțit nevoia să adopte o Declarație a  Drepturilor Copilului în anul 1959, iar în 1989 a fost adoptată Convenția pentru Drepturile Copilului, prin care adulții au stabilit că toții copiii din lume au dreptul la viaţă, la sănătate, la educaţie, la joacă, la viaţă de familie și la protecţie împotriva violenţei.

Astăzi ni se par drepturi firești, dar nu a fost așa dintotdeuna. De aceea, trebuie să ne aducem aminte mereu cât de prețioasă e copilăria, câtă puritate și farmec are ea și cât de mult trebuie să o protejăm cu toată puterea ființei noastre. Este vârsta la care punem bazele adultului de mâine.

Se spune că, dacă păstrezi copilăria mereu în tine, nu vei îmbătrâni niciodată. Alții spun că, de fapt copilăria este inima tuturor vârstelor. Iar inegalabilul Constantin Brâncuși constata, cu înțelepciune că, atunci când nu mai ești copil, ai murit de mult. Cu alte cuvinte, trebuie să păstrăm vie în sufletul nostru acea lume a miracolelor și a uimirii, căci “copilăria este șuvoiul de apă care izvorăște limpede și curat din adâncurile ființei și la care omenirea aleargă fără încetare să-și potolească setea idealurilor sale de dragoste, de bunătate, de frumusețe, de perfecțiune”.

Copilăria e ca o pasăre care alunecă în zare, e ca un boboc gingaș de floare. La mulți ani, copile drag! Să ai o viață plină de bucurii și toate visele să ți se împlinească!

Costel PÎRVĂNOIU

GlasulMM
GlasulMM