ANL. Apartamente destinate profesorilor și medicilor, disponibile în Baia Mare

Mai multe apartamente destinate angajaților din sistemul de învățământ și cel sanitar au fost finalizate în Baia Mare. Doritorii au ocazia de a-și depune dosarul pentru o locuință până la finele lunii mai.

”Agenția Națională pentru Locuințe (ANL), împreună cu autoritatea publică locală a recepționat, în municipiul Baia Mare, 19 locuințe destinate închirierii (9 garsoniere și 10 apartamente cu 2 camere), construite în amplasamentul din strada Grănicerilor nr. 120, pe un regim de înălţime P+4E destinate închirierii pentru specialiștii din domeniul învățământului și sănătății”, anunță Primăria Baia Mare.

Prin urmare solicitanții specialiști din domeniul învățământului (educator/educatoare, învățător/învățătoare, institutor/institutoare, profesor, cu studii superioare) și specialiști din domeniul sănătății ( medicii rezidenți și medicii specialiști) care se află înscriși pe Lista de prioritati pe anul 2023 cu solicitanții îndreptățiți să primească cu chirie locuințe construite prin ANL aflate în administrarea Consiliului Local al Municipiului Baia Mare, în cazul în care doresc repartizarea unei locuințe, sunt rugați să-și reactualizeze dosarele până în data de 31.05.2023.

Până în data de 31.05.2023 mai pot depune cereri pentru repartizarea unei locuințe construite prin programe A.N.L. și alți specialiști din învățământ sau sănătate dacă sunt angajaţi ai unităţilor din domeniile respective aflate pe raza Municipiului Baia Mare şi îndeplinesc criteriile de eligibilitate prevăzute în regulament care poate fi consultat pe site-ul Municipiului Baia Mare.

Ana-Maria HOJDA

GlasulMM
GlasulMM