
ANUNȚ OFICIAL. Baia Mare are asigurată deszăpezirea până în februarie 2024
Băimărenii nu trebuie să își facă griji cu privire la activitatea de deszăpezire. Asigurările au fost date de viceprimarul Doru Dăncuș, care a susținut azi, 27 noiembrie, o conferință de presă în care a făcut mai multe anunțuri.
„Suntem în cadrul unui contract care s-a încheiat în termenii legali și până la jumătatea lunii februarie avem asigurată deszăpezirea. Așadar, vă asigur că suntem pregătiți, avem peste 40 de utilaje pregătite să intervină și sunt și utilaje în poziții de staționare, asa cum se procedează de fiecare dată. Apoi, asigurăm un flux coerent, toate mecanismele pentru circuitul documentelor in Primăria Baia Mare, să răspundem la toate solicitările cetățenilor, astfel încât să ajungem în cel mai scurt timp, ca să zicem așa, la zi”, a spus Doru Dăncuș.
Iluminatul festiv de sărbători se va aprinde în 30 noiembrie, nu în 5 decembrie, cum se făcea înainte, în „era” Cherecheș. Tot azi s-a anunțat că în Primăria Baia Mare se va face curățenie, iar la o primă analiză s-a anunțat că un număr de 18 posturi de conducere vor trebui să fie reduse.
Ana-Maria HOJDA