LOCALITĂȚI DIN MARAMUREȘ. Stremț
Sat aparţinător de comuna Băseşti, zona Codru, județul Maramureș, regiunea istorică Transilvania (de Nord), Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest. Localitate situată la poalele Culmii Codrului, la est de Săliște (capăt de drum), la 7 kilometri vest de Băseşti; zonă de deal.
Prima atestare documentară: 1410 (Totfalu). Populaţie: 358 locuitori. Dialect: subdialect crişean, grai someşean. Numele comun al locuitorilor: stremţean, -ă, stremţeni, -e / stremţeancă, stremţence. Nume de familie derivate din numele localităţii: Stremţan (7 persoane). Instituții: agenție poștală, biserică greco-catolică (de zid, “Sfânta Treime”, în construcție din 2009), biserică ortodoxă (de zid, “Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, 1890). Resurse naturale: teren arabil, livezi, fânațe. Monument comemorativ: Monumentul Eroilor (1927).
Denumiri atestate: (1410) Totfalu, (1474) Thothfalw, (1543) Thotfalw, (1569) Tothfalu, Totfalw, Tottfalw, (1595) Tothfalu, (1629) Tottffalu, (1733) Strentz, (1750) Strencz, (1760) Tótfalu, (1850) Sztremtz, (1854) Tótfalu, Stremţ, (1909-1919) Stremţi, (1968) Stremț. Evoluția numelui localității: Tăuți, Stremț.
Soluții etimologice. Din secolul al XV-lea şi până în secolul al XVII-lea, aşezarea s-a numit oficial Totfalu (=Tăuți), din antroponimul magh. Toth (< apelativul magh. tóth “sârb, slovac, slav”), probabil după numele unui stăpânitor vremelnic. Din anul 1733, în documente apare denumirea Stremţ (Strentz, Strencz, Sztremtz), probabil numele vechi al localității. De remarcat faptul că aceeaşi situaţie se petrece şi în cazul oiconimului Stremţ (Stremtz) din judeţul Alba.
Oiconimul Stremţ este de origine slavă fiind derivat din sremǐci, cu sensul de “locuitori din Srěmc (în antichitate Sirmium, oraş în Moesia)”. V. Frăţilă (2000) urmărește istoria acestui cuvânt: La venirea slavilor în Moesia, spune S. Puşcaru (DR, VIII, 306), numele vechi de oraşe romane se păstrau, cf. Sirmium, Bononiae, Ratiaria, Serdicae etc., continuate în limba slavilor sub forma Srěm, Vidin, Arčar, Srědec etc., pe când în Ardeal nu avem astfel de nume. E. Petrovici (Dacoslava, DR, X, 257), susţine, la rândul său că, în multe cazuri, forma românească redă pluralul slav, de ex. Stremţi (Alba, Sălaj) < *Sremǐci (sârb. Sremci «oameni originari din Srem, vechiul Sirmium») şi toponimicele terminate în –inţi: Băcăinţi, Binţinţi, Jeledinţi (toate în jud. Hunedoara) < –inǐci”. Adăugăm că forma cu epenteza lui -t- între -s- şi -r-, Stremţ, este un fenomen foarte vechi, cf. hidronimul rom. Strei, care nu poate fi despărţit de galiţianul Stryi, afluent al Nistrului. Toate numele menţionate mai sus, ca şi bg. Struma, Strumiţa, srb. Strumica etc., au ca punct de plecare un radical i.-e. *s(e)reu, cu epenteza lui –t-, obişnuită la traci, slavi şi germani. Dacă această ipoteză se dovedește validă, trebuie să admitem că localitatea a fost întemeiată de «oameni originari din Srem», care, la un moment dat, s-au stabilit definitiv la poalele Culmii Codrului.
(Mai multe detalii, în lucrarea “Dicționar etimologic al localităților din județul Maramureș”, Dorin Ștef, editura Casa Cărții de Știință, Cluj Napoca, 2023).
