AQUAPARK BAIA SPRIE. Complexul de agrement va avea mai multe bazine

Consiliul Județean Maramureș a postat un anunț prin care anunță publicul interesat despre intenția de a realiza un Complex de agrement Aquapark în localitatea Baia Sprie. Oficialii instituției au venit și cu detalii suplimentare referitoare la această investiție. Odată demarate lucrările, construcția ar trebui să fie finalizată în 36 de luni.

Scurtă descriere a investiției:
„Complex de agrement Aquapark în județul Maramureș” se încadrează în prevederile privind Strategia de dezvoltare durabila a județului Maramureș pe perioada 20021 – 2027, aprobata prin Hotărârea Consiliului Județean Maramureș cu nr.260 din 31.07.2023 pentru realizarea de investiții în infrastructură – suport pentru turism și agrement.

Investiția se adresează familiilor cu copii, tinerilor cât și persoanelor în vârstă, dar mai ales turiștilor români și străini, aceasta fiind alcătuita din ZONA DE AGREMENT EXTERIOARĂ și CORP PRINCIPAL „AQUAPARK”

ZONA DE AGREMENT EXTERIOARĂ cuprinde:

– Bazin Exterior 1;

– Bazin Exterior 2;

– Bazin Exterior 3;

– Bazin de decelerare pentru ansamblu tobogane alcătuit din – 1 x Space Hole (h=9,90 m), 1 x Multislide (h=6,30 m), 1 x Tunnel Freefall (h=6,30 m), 1 x Body Slide (h=9,90 m), 1 x Black Hole (h=9,90 m), 1 x Aquatube (h=17,10 m), 1 x Blackhole & Wave Slide Comb. (h=17,10 m);

– Spații Comerciale;

– Terenuri Sport;

– Terase Exterioare;

– Spațiu Verde;

CORP PRINCIPAL „AQUAPARK” va cuprinde următoarele utilități:

– Piscină interioara cu atracții (zonă hidromasaj);

– Bazin interior de înot;

– Piscină de tip „Baby Pool” destinată utilizării copiilor cu vârste de 1-7 ani sub supravegherea părinților;

– Piscină de decelerare pentru ansamblu tobogane de interior alcătuit din – 2 x Aquatube (h=9,90 m);

– Piscină interioara exclusiv adulți;

– Zonă wellness saună, hammam, bazine apă sărată;

– Zonă alimentație publică/comercială;

– Zonă restaurant „a la carte”;

– Zona principală de control – acces precum și zona de filtru sanitar dedicat ZONEI DE AGREMENT INTERIOR și include filtru sanitar și zona de vestiar cu depozitare, 94 cabine de schimb și 1010 dulapuri cu sistem de închidere individual;

– Zonă administrativă și spații tehnice.

Corpul principal va avea o suprafață construită desfășurată de 16210.9 mp (P+2 Etaje), iar funcțiunile acestora vor fi distribuite astfel:

  • Parter: bazine de înot și spațiile adiacente acestora, restaurant cu anexele necesare, spații comerciale, vestiare pentru public, zone de relaxare, zonă wellness, spații administrative, spații tehnice și spațiul pentru gunoi.
  • Etaj 1: hol de acces cu recepție, spații comerciale, vestiare pentru public, zone de relaxare, spații administrative, spații tehnice, zona adult, restaurant a la carte, zona wellness
  • Etaj 2: Spațiu pretabil activități sportive: fitness / crossfit / squash
  • Toate intervențiile propuse – atât interioare cât și exterioare – urmăresc facilitatea accesării și a utilizării spațiilor și pentru persoanele cu dizabilități (atât motorii, auditive, cât și vizuale sau lingvistice).
    De asemenea, au fost incluse sisteme inovatoare ce utilizează energii regenerabile, pentru alimentarea totală/ parțială cu apă caldă a grupurilor sanitare, dar și cu energie electrică.

Ana-Maria HOJDA

Ana-Maria HOJDA
Ana-Maria HOJDA