ASTĂZI ÎN JUDEȚ. Știri la prima oră

Telegondola și Pârtia Olimpică Borșa funcționează astăzi după următorul program: 8,30-20. Mâine, între orele 10 și 17.

De la ora 10, la Teatrul de Păpuși Baia Mare, copiii sunt așteptați la ”Cenușăreasa”. Durata spectacolului, 60 de minute. Preț bilet, 10 lei.

De la ora 10 se pornește în drumeție, explorând Munții Rodnei, până pe vârful Gârgălău. Echipați cu rachete de zăpadă, participanții vor urca într-o aventură unică, unde priveliștile înghețate și tăcerea muntelui vor fi partenerii tuturor. Ajungând pe vârful Gârgălău, cei de față vor fi răsplătiți cu o panoramă uimitoare asupra munților acoperiți de zăpadă, o imagine demnă de o carte poștală. Traseu: Pasul Prislop – Vf. Musceta – Șaua Gârgălău – Vf. Gârgălău – Vf. Musceta – Pasul Prislop (16 kilometri).

Atențiune, atențiune! Maya și Mascotele Zurli vin în Baia Mare cu cel mai nou spectacol al Teatrului Zurli. Are loc de la ora 11, la ATP Tech Center. ”Bucurie în farfurie” este un spectacol care aduce pe scenă importanța bucuriei la momentul mesei. Maya Sorian, fiica lui Tanti Prezentatoarea, va fi înconjurată de mascotele Zurli, păpușile vii care i-au colorat toată copilăria.

De la ora 11, în Sala „Ion Burnar” de la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare, va avea loc o nouă întâlnire a Cenaclului Scriitorilor din Maramureș.

În Târgu Lăpuș, pe strada Doinei, are loc expoziția ”Povești de iarnă”. Vor putea fi admirate tablouri realizate în tehnica uleiului. Program de vizitare, orele 16-19.

De la ora 14, în Vadu Izei, la Gorgan (nr. 447) sunt planificate ateliere de prelucrare a lemnului. Înscrieri la 0765/126.734. Activitățile sunt derulate de Asociația Rădăcinilor Străbune, președinte Măriuca Verdeș.

O seară de dans colorată, la Galactic Dance Studio, de la ora 18, alături de invitații speciali din: Bistrița, Szabi, Alesia & Zsolt (Euforia Dance School) care vor sustine două workshop-uri (Bachata & Kizomba). Info: 0743/031.650.

Feminin 8 va avea loc între orele 19 și 21. Gazda evenimentului, Daniela Flavia Mone, va propune discuții despre Femeia în Evoluție. Va fi un eveniment în care femeia să fie în prim plan, în care femei antreprenoare, mame, femei interesate de dezvoltare personală și profesională, doresc să își împărtășească ideile de creștere, să se dezvolte alături de alte femei cu valori comune și să petreacă un timp de calitate relaxant , jucăuș și hrănitor. Locația: Restaurant-Hotel Diafan. Detalii: 0740/604.660.

Pensiunea ”La Tăticu” găzduiește, de la ora 19, Balul Inimilor, eveniment caritabil organizat de Rotaract TEAM Baia Mare și aflat la a VIII-a ediție. Fondurile strânse în urma evenimentului vor servi pentru achiziția unui sistem personalizat de terapie prin realitate virtuală, necesar pentru îmbunătățirea terapiilor efectuate în cadrul Centrului de Sănătate Mintală Copii, Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare. Donația minimă este de 300 de lei/ persoană.

Maria STOICA

 

 

GlasulMaramuresului
GlasulMaramuresului