ASTĂZI ÎN JUDEȚ. Știri la prima oră

De la ora 10, la Teatrul de Păpuși Baia Mare, are loc spectacolul ”Povestea culorilor”. Într-o atmosferă destinsă, spectacolul este o incursiune în lumea tainică a luminii, care se descompune sub ochii noștri asemeni unui evantai de raze colorate. Preț bilet: 10 lei.

În Sala Polivalentă de la Sighetu Marmației, are loc, până în 22 martie, de la ora 16, Cupa României la Box.

De la ora 16, Preasfințitul Părinte Iustin va săvârși a patra parte a Canonului cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul și va oficia Sfânta Liturghie a Darurilor înainte sfințite la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare.

Cu ocazia Zilei Internaționale a Poeziei, la un an de la premiera spectacolului ”Pietre care vorbesc… pietre care cântă”, Teatrul Ararat vă așteaptă de la ora 18, la spectacolul recital de poezie și muzică “Pietre care vorbesc… pietre care cântă”. Spectacolul, produs cu sprijinul Municipiului Baia Mare și având ca partener principal Muzeul Județean de Mineralogie ”Victor Gorduza”, deschide un nou program cultural inițiat de Asociația Culturală Ararat, program intitulat ”Exponate muzeale văzute prin lumina artelor spectacolului”. Reprezentația se desfășoară la Muzeul Județean de Mineralogie ”Victor Gorduza” din Baia Mare (bd. Traian 8 ).

Ca în fiecare joi, de a ora 19, la Gospodăria lui Victorul Știrbuțului din Călinești (nr. 194), au loc ateliere meșteșugărești, hori și jocuri bătrânești, coordonate de prof. Măriuca Verdeș. Înscrieri la 0765/126.734.

Paul Surugiu Fuego concertează, de la ora 19, la ATP Tech Center Baia Mare. Concertul ”Primăvara din sufletul meu!” celebrează 30 de ani de carieră ai artistului.

De la ora 21, Gasca de Acasa concertează la Log Out. Informații și rezervări: 0748/667.252.

Maria STOICA

Maria Stoica
Maria Stoica