
ASTĂZI. Începe Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel
Astăzi, 24 iunie, a doua zi de Rusalii și sărbătoarea închinată Nașterii Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, începe postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel.
Acesta durează 5 zile, adică se va încheia pe 28 iunie, înainte de sărbătoarea din data de 29 iunie, consacrată lor. Totodată, astăzi este și dezlegare la pește.
”Menționăm faptul că, atunci când Învierea Domnului este prăznuită mai târziu de 1 mai, nu mai rămân suficiente zile pentru post. Din acest motiv, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel (conform deciziei 5.721 din 10 iunie 2015) să aibă măcar 7 zile chiar dacă, în baza calculelor Pascaliei, el ar dura mai puțin de o săptămână”, informează Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului.
Maria STOICA