
ZIUA IEI. Jandarmerițele maramureșene au înlocuit uniforma militară cu tradiționalele costume populare. Vezi FOTO
De Ziua Internațională a Iei, jandarmerițele maramureșene au înlocuit uniforma militară cu tradiționalele costume populare.
”Una dintre valorile fundamentale ale Jandarmeriei Române este păstrarea și promovarea tradiției naționale, drept pentru care, în semn de prețuire pentru zestrea străbună și pentru moștenirea culturală lăsată nouă de înaintași, colegele noastre au ales să îmbrace astăzi costume reprezentative din zona Maramureșului Voievodal, a Țării Lăpușului, Chioarului sau a Codrului. Fiecare costum a fost îmbrăcat sau chiar confecționat de mamele sau de bunicile lor și fiecare dintre ele spune câte o poveste despre oameni și locuri, despre greutățile și biruințele poporului român din acest colț de Românie”, transmite IJJ Maramureș.
Jandarmeria îi îndeamnă pe maramureșeni ca, de Ziua Internațională a Iei, să poarte cu mândrie straiele tradiționale românești, promovând astfel valorile perene ale poporului român.
Maria STOICA









